o lume nebuna....

Si daca nu credeam ca pot fi norocoasa....vizionand ultimele 2 filme si o bucatica de un al 3lea am realizat ce norocoasa sunt sa fiu nascuta intr-o tara europeana unde femeia exista, are drept la opinie si unde nu e egala dar nici inferioara barbatului....ma intreb adesea cum au putut femeile din anii 1800 sa traiasca in asa conditii si cum rezista cele din tarile asiatice...sa traiasca intr-o lume unde viata le este dictata de familie si mediul ce le inconjoara...tocmai vizionam un documentar despre femei din pakistan atacate de proprii soti cu acid...oameni care in opinia mea trebuie sa fie piatra de sprijin dupa ce ai parasit tinutul copilariei, ajung in cele mai multe cazuri sa fie cei care iti distrug viata. asa ca daca am momente cand ma enervez pe sotul meu....promit sa incerc sa-mi amintesc ceea ce vad acum, s-o las mai moale...si sa-i amintesc mereu...ca desi are mofturi uneori e totusi cel care ma adora...are grija de mine in cele mai adevarate sensuri posibile..si ma tine cococata pe un piedestal...iar celelalte femei...care traiesc intr-o lume ce nu incurajeaza abuzul in familie...sa se gandeasca la cele din asia care ar vrea sa fuga de nebunie si nu pot...o sambata frumoasa tuturor!

bantuire....

desi ne apropiem cu pasi repezi de cea de-a 2a aniversare a casniciei sunt lucruri care ma fac sa privesc cu regret la tot ce a insemnat, sau ma rog, ce trebuia sa insemne de fapt cea mai importanta si cea mai frumoasa zi a unui nou inceput. ziua a fost extrem de scurta...poate cea mai scurta din viata mea..incarcata de niste emotii cum n-am mai avut in toti cei 27 de ani (ca atat aveam cand m-am casatorit) de viata...in fiecare secunda a vietii multumesc Domnului pt sotul minunat...si totusi....desi importantul pas a fost facut...exista multe regrete si lucruri pe care nu le-as mai face daca ar fi sa dau timpul inapoi...orice fata viseaza la ziua nuntii inca de mica....si eu am fost una dintre ele...iar marile regrete vin din faptul ca unele vise au devenit cosmaruri si nu realitate....inca de mica mi-am dorit sa am bunicii alaturi de mine in ziua nuntii...bunicul patern nu mai e printre noi de multi ani....bunica....a trecut printre niste clipe tragice cu putin inainte de nunta...e de inteles absenta ei...dar cei paterni? ce explicatie au ca desi locuiesc la 10 min distanta de mers pe jos de primarie nu au venit sa-si vada prima nepoata mireasa? ce explicatie logica gasiti? ca eu nu gasesc....ce tata spune fetei sale la prima vedere in rochie de mireasa "ah cine te-a machiat ca nu-mi place deloc" si ce replica sa gasesti? taci...inghiti...injuri in gand...si te rogi din suflet la Dumnezeu sa te ajute sa nu bocesti in fata primariei ca sa nu patezi rochia sau mai rau, sa strici machiajul....uhhh si cate ar mai fi de povestit? dar la urma urmei...la ce bun? oamenii nu-i mai schimbi...mai ales ca ei nici nu constientizeaza ceea ce fac...timpul inapoi nu mai poate fi dat....asa ca tot ce pot face....e sa mai trag cu cate o lamaie sa-mi mai potoleasca greata....ah si la urma urmei...finalul si rezultatul e important: oficializarea relatiei cu cel mai minunat barbat din lume....sper sa ne mai auzim curand...revin cu impresii din partea de impachetat lucruri pt mutare....va fi chiar distractiv... respect lume!